Sfintele Taine

Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Hristos și încredințate Sfintei Sale Biserici, prin care se împărtășește celor ce le primesc harul nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea și sfințirea acestora prin harul care ele îl conferă. Biserica Ortodoxă cunoaște șapte Sfinte Taine. Acestea corespund la şapte trebuinţe fundamentale din viaţa omului:

• Botezul – naşterea
• Mirungerea – creştere şi dezvoltarea fizică şi duhovnicească
• Împărtăşania – hrănirea pentru împărăţia lui Dumnezeu
• Spovedania – curăţirea sufletului
• Cununia – comuniunea între soţ şi soţie pentru ajutorare şi naştere de prunci
• Hirotonia – însoţirea şi conducerea pe cărarea mântuirii
• Maslul – înşănătoşirea sufletească şi trupească

La săvârşirea Sfintelor Taine, ca de altfel la toate slujbele bisericeşti, Vă rugăm să participaţi cu evlavie şi angajare duhovnicească rostind şi urmărind rugăciunile săvârşite pentru respectivul prilej.

Ierurgiile

Încă din epoca apostolică, Biserica a stabilit și orânduit, alături de Sfintele Taine, unele lucrări sfințitoare sau slujbe folositoare creștinilor pentru dobândirea ajutorului dumnezeiesc în diferite momente și împrejurări din viața acestora. Aceste lucrări se numesc ierurgii (de la gr. ierourgia – lucrare sfântă). Unele ierurgii se împărtășesc oamenilor vii, ca și Sfintele Taine, altele se fac și pentru cei morți, iar altele se săvârșesc și asupra naturii neînsuflețite.

Aceste rugăciuni de binecuvântare se săvârşesc:

• în biserică (molitva mamei la 40 de zile după naştere, sfinţirea vaselor şi a veşmintelor bisericeşti),
• în casele credincioşilor (sfeştaniile, ierurgiile în legătura cu înmormântarea)
• afară (binecuvântarea ţarinilor, a holdelor şi a fântănilor).

Cât priveşte timpul în care se săvârşesc, unele ierurgii sunt legate de anumite sărbători sau date din cursul anului bisericesc, ca binecuvântarea salciei, la Florii, şi a ouălor roşii, la Paşti, Aghiasma Mare, la Bobotează; altele însa nu sunt legate de niciun soroc anumit, ci se săvârşesc oricând este de trebuinţă: sfeştaniile prin case, care se fac de obicei miercurea şi vinerea, dezlegările şi rugăciunile la diferite trebuinţe.

Parastase

Biserica noastră a rânduit sâmbăta ca zi de rugăciune pentru cei morţi, precum şi anumite zile de peste an, în care ducem colivă la biserică şi dăm pomelnic pentru toţi cei morţi ai noştri. Aceste zile de obştească pomenire sunt numite “Sâmbete” sau “Sâmbetele morţilor” când se fac pomeniri.

Zilele în care facem parastase:

• Parastasul de 3 zile, care înseamnă Învierea lui Hristos, a treia zi. Biserica se roagă atunci ca Cel înviat a treia zi din morţi, adică Mântuitorul, să învieze pe cel răposat.
• Parastasul de 9 zile, prin care-L rugăm pe Mântuitorul care a murit în ceasul al 9-lea din zi, precum şi pe cele 9 cete îngereşti, să odihnească pe cel răposat cu Sfinţii şi cu toţi îngerii.
• Parastasul de 40 de zile se face întru pomenirea Înălţării Domnului, care a avut loc după 40 de zile de la Înviere. Tot la 40 de zile de la ieşirea sufletului, Mântuitorul îi hotărăşte locuinţa până la judecata viitoare; noi ne rugăm să-i aşeze în Rai.
• Parastasele de trei, şase şi nouă luni şi apoi parastasele de un an până la 7 ani. Acestea mărturisesc dragostea pentru cel răposat şi necontenita legătură cu sufletul acestuia.